Mecanismul așa-numitei cefalee post-traumatice este complex, la fel ca și recuperarea acesteia, care implică terapii multiple (medicale, fizioterapie, psihologie etc.).

O cefalee să fie clasificată drept post-traumatică, trebuie să fi existat un traumatism cranian direct (la nivelul feței sau capului) sau indirect (accident rutier, cădere pe scări). Sunt implicate numeroase structuri și mecanisme. Sunt posibile leziuni tisulare tranzitorii. Alte tulburări sau sindroame asociate pot fi mai dificil de tratat.

Un mecanism care poate apărea în urma unui traumatism este instalarea unor strategii de evitare (adesea cauzate de frică și/sau durere) sau decondiționarea musculaturii cervicale, ceea ce poate duce la sensibilitate mai crescută în zonă și la apariția unor dureri de cap similare celor de tip cervicogen.

Nu te îngrijora, este absolut normal să te simți extrem de obosit după un traumatism. Durerea este prezentă în permanență sau aproape tot timpul, astfel încât creierul tău este forțat să gestioneze un flux constant de informații. Acest flux duce la un mecanism de suprastimulare și suprasolicitare a creierului și a altor structuri, ceea ce provoacă oboseală. Dificultatea de a găsi cuvintele potrivite poate fi, de asemenea, un simptom post-traumatic, la fel ca oboseala, care se remite de obicei în câteva săptămâni până la câteva luni. Structurile afectate au nevoie de timp pentru a se vindeca în mod corespunzător.

Stresul post-traumatic:

Stresul post-traumatic este consecința diferitelor reacții care apar în urma expunerii la o situație ce schimbă sfera ta de siguranță, în raport cu viața, obiceiurile sau existența ta. O serie de evenimente pot fi considerate traumatice (dezastre naturale, accidente, acte de violență etc.).

Un eveniment traumatic îți zguduie brusc psihicul, stimulând mecanisme de apărare extrem de consumatoare de energie, necesare pentru a face față pericolului, trecând de la o stare de relativă liniște la una de anxietate extremă.

Forma cea mai frecventă de anxietate în stresul post-traumatic este frica de moarte, însoțită de senzația că întreaga ta viață îți trece prin fața ochilor. Emoțiile tale invadează complet spațiul mental, împiedicându-te să le gestionezi sau să le canalizezi.

În realitate, deconectarea cerebrală și cedarea mecanismelor de apărare sunt cele care declanșează stresul post-traumatic. Freud a fost primul care a vorbit despre această noțiune, cunoscută la acea vreme drept „nevroza de război”.

Există două tipuri de stres post-traumatic:

• Stresul acut apare imediat după expunerea la traumă. Se manifestă prin tulburări de somn, senzația de a retrăi constant evenimentul traumatic și simptome de anxietate.
• Stresul cronic se instalează la 2–3 luni după traumă, conducând la simptome persistente. În acest caz, apare un tablou anxios-depresiv, însoțit de pierderea încrederii în sine, în capacitățile proprii și tendința de a evita contactul social…

Pentru a reduce impactul manifestărilor post-traumatice, este recomandat să cauți ajutor în primele 72 de ore de la expunerea traumatică.

Când stresul este prezent, apar mecanisme de apărare atât de puternice, încât creierul tău luptă constant pentru a integra treptat experiența și pentru transformarea acesteia într-un element episodic al vieții tale.

Când un eveniment stresant are loc fără componentă traumatică, mecanismele de apărare se activează și permit integrarea experienței ca pe un capitol de viață, facilitând procesul de vindecare emoțională și de adaptare.