Definiție și prevalență

Bruxismul este un comportament oral caracterizat prin încleștarea sau scrâșnirea involuntară a dinților. În termeni epidemiologici, afectează între 9% și 48% din populație. Această variație largă se datorează dificultății stabilirii unui consens ferm asupra criteriilor de diagnostic, nu în ultimul rând pentru că este în primul rând un comportament, adesea evaluat prin observații clinice sau autodeclarare.

Bruxismul implică tensiune la nivelul gurii, cum ar fi încleștarea sau scrâșnirea dinților în timpul vieții. Scrâșnirea dinților, în special pe timpul nopții, este o cauză a bruxismului, dar nu este singura: încleștarea dinților (dinții “lipiți” unul de altul, fără zgomot asociat) și tensiunea resimțită în mușchii maxilarului, mușchii maseteri sau limbă fac, de asemenea, parte din bruxism.

Bine de știut: Poziția de repaus a maxilarului este următoarea: un ușor spațiu între dinții de sus și cei de jos, limba este poziționată pe puc (pe așa-numita parte “aspră”) în spatele incisivilor, buzele sunt strânse, iar poziția umerilor este relaxată. Exemplu: aceasta este exact aceeași poziție ca și cum ați dori să suflați un jet ușor de aer pentru a vă răcori supa care este puțin prea fierbinte.

Maxilarul este o articulație suspendată. Aceasta înseamnă că oamenii nu ar trebui să aibă nicio tensiune în această parte a corpului. Cu toate acestea, tensiunea poate apărea ca urmare a utilizărilor specifice, cum ar fi mestecarea sau vorbirea.

Vă întrebați cât de grav este asta? Deloc! Este o reacție fiziologică normală pe care creierul o pune în mișcare atunci când se simte atacat. Stresul este un agresor deosebit de sensibil pentru creier.

Dacă dorești să-ți reduci bruxismul, durerea sau uzura dinților, va trebui să încerci să lucrezi la componenta de “stres” prezentă pentru a o reduce cât mai mult posibil!

Spre deosebire de tulburările articulare temporomandibulare (TAM) mai bine definite, care afectează aproximativ 15% din populație, cu o prevalență mai mare la femei, bruxismul este mai greu de stabilit și variază în funcție de context (comportamental, biologic, psihosocial).

Tipuri de bruxism

Bruxismul se încadrează în două categorii principale:

• Bruxism în stare de veghe: când apare în timpul zilei, adesea ca răspuns la stres sau concentrare.
• Bruxismul de somn: apare pe timpul nopții, uneori semnalat de partener din cauza zgomotului generat.

Există, de asemenea, patru forme specifice de bruxism:

• Strângere contact dentar puternic, adesea involuntar.
• Șlefuire: observat în principal noaptea, adesea audibil.
• Întăritură: tensiune musculară fără contact dentar, tipic momentelor de stres.
• Împingere mișcări ale maxilarului fără contact dentar, observate frecvent la persoanele vârstnice sau sub anumite tratamente medicamentoase (relaxante musculare, antidepresive).

Factor de risc sau comportament?

Bruxismul oscilează între un simplu comportament și o tulburare patologică, în funcție de contextul său. La copii, de exemplu, poate fi considerat un proces fiziologic normal legat de creștere, în timp ce la adulți poate deveni un factor de risc dacă este asociat cu dureri dentare, disfuncții sau uzură.

Poate fi chiar văzut ca un factor protector. Într-adevăr, studiile actuale explorează posibilitatea ca bruxismul să fie benefic în anumite patologii, cum ar fi apneea în somn, prin creșterea permeabilității căilor aeriene.

Evoluția paradigmelor: o viziune mai nuanțată

Interpretarea bruxismului a evoluat. Văzut anterior doar ca un “băiat rău” – un comportament dăunător – acum este privit ca fiind mai complex. Cheia este înțelegerea momentului și contextului în care apare. Bruxismul diurn, de exemplu, poate fi benefic pe termen scurt prin îmbunătățirea concentrării, dar devine problematic dacă persistă prea mult timp. Bruxismul nocturn la copii este adesea considerat normal și benefic.

Cauze și comorbidități

Bruxismul este în principal de origine centrală, adică creierul este punctul de plecare. Se face distincția între:

• Cauze psihologice: stresul, emoțiile negative sau perioadele dificile din viață sunt adesea declanșatori, în special pentru bruxismul în timpul veghei.
• Cauze biologice: factori genetici sau neurochimici, ori tulburări de somn precum apneea obstructivă, pot sta, de asemenea, la baza bruxismului.
• Cauze sociale: alcool, tutun, droguri, cofeină și anumite medicamente (somnifere, antidepresive) sunt adesea implicate.

Interferența dentară a fost mult timp considerată o cauză a bruxismului, dar această teorie a fost respinsă de cercetările recente. Bruxismul este acum văzut ca un comportament legat mai mult de factori psihosociali decât de cei dentari.

Consecințe clinice

Consecințele bruxismului pot varia de la ușoare la severe:

• Stomatologie uzură, fracturi, durere și pierderea implanturilor.
• Parodontal recesiune gingivală, pierdere osoasă și mobilitate dentară.
• Morfologic: hipertrofie maseterină, exostoze osoase, amprente linguale.
• Muscular și articular: durere intermitentă și blocaj, în special la trezire.

Evaluare și diagnostic

Evaluarea bruxismului se bazează în principal pe un istoric detaliat, axat pe obiceiurile pacientului și factorii de risc potențiali (reflux gastro-esofagian, tulburări de somn, substanțe psihoactive). Examinările intra-orale și extra-orale detectează semne clinice asociate. Pot fi utilizate și instrumente precum STAB (Standardized Tool for the Assessment of Bruxism) sau Bruxscreen pentru a simplifica evaluarea practicianului.

Abordări terapeutice

Bruxism de veghe

Bruxismul necontrolat este adesea inconștient și involuntar, făcând conștientizarea crucială pentru tratament. Abordarea se bazează pe educația pacientului și dedramatizare, adesea prin terapii cognitiv-comportamentale precum biofeedback-ul sau aplicații precum BruxApp.

Bruxism de somn

Pacienții cu bruxism nocturn beneficiază de tehnici concepute pentru a îmbunătăți calitatea somnului. Cu cât un pacient petrece mai mult timp în somn profund, cu atât este mai puțin probabil să își macine dinții. Dispozitivele, cum ar fi gutierele, pot proteja dinții, deși nu previn bruxismul în sine.

Tratamente mai invazive, precum botoxul, pot fi utilizate pentru ameliorarea durerilor musculare, dar nu modifică comportamentul de bruxism. Anumite medicamente, cum ar fi clonazepamul, pot fi prescrise, deși prezintă riscuri de dependență sau agravare a apneei în somn.

Concluzie: o sabie cu două tăișuri

Bruxismul, deși adesea privit negativ, poate fi văzut într-o nouă perspectivă. În funcție de context, acesta poate fi benefic, neutru sau problematic. Obiectivul managementului bruxismului este adaptarea tratamentelor la nevoile specifice ale pacientului, considerând bruxismul ca un continuum de tensiune musculară, care poate varia în intensitate în funcție de factori interni și externi. Educația și managementul factorilor de risc sunt esențiale pentru a preveni transformarea bruxismului în patologic.

Mesaj cheie: Bruxismul nu ar trebui considerat sistematic ca o tulburare, ci ca un semn sau simptom al unui dezechilibru muscular și comportamental, de monitorizat și gestionat în funcție de manifestările sale.